Lexters

Reglementarea speculei. Rutina anormalului

 

 Mihai-Cristian Huială

Avocat, Baroul București

Introducere

Ultimii ani au transformat o sumă de ipoteze eventuale în veritabile realități sociale, pe care legiuitorul național a fost forțat să le confrunte. Status quo-ul a demonstrat că „excepționalul” nu este doar un subiect al culegerilor de spețe, ci o situație reală care necesită cu precădere un cadru de reglementare potrivit. 

Aflându-ne în prezența unui conflict armat la granițe și având de dus o luptă pandemică în interiorul acestora, înfruntăm împrejurări care sugerează că noțiunea „normalului” s-a modificat drastic. În acest sens, teoria contractului social necesită a fi dublată de un strat suplimentar de responsabilizare: atât în ceea ce privește desfășurarea activității organelor cu prerogative legislative, cât și referitor la conduita cetățenilor. Astfel, constatând dinamica actuală, legitimitatea oferită autorității de stat de către indivizi urmează să beneficieze de o materializare mai extinsă, printr-o măsură de protecție expresă. În vederea prevenirii unor posibile situații de criză, ce s-au demonstrat a nu fi departe de viața noastră cotidiană, legiuitorul consideră justificată aplicarea unei politici intervenționiste în materie.

  1. Circumstanțierea conceptului de piață liberă

Deși echilibrul economiei de piață se bazează pe conceptul recurent folosit în statele membre din Uniunea Europeană, și anume sistemul pieței libere, legiuitorul consideră justificat ca, în anumite situații stabilite explicit prin acte normative, să intervină pentru a asigura buna funcționare a pieței în interesul cetățenilor săi.

O economie de piață liberă este un sistem economic descentralizat, în care guvernul nu încearcă să impună reglementări asupra tranzacțiilor de pe piață. Într-o economie de piață liberă, alocarea resurselor economice, nivelul producției și prețurile sunt determinate de schimbul voluntar, de cerere și de ofertă.

Totodată, având în vedere necesitatea asigurării unui nivel adecvat de protecție a consumatorilor, statul consideră necesară existența unui mecanism care să ofere posibilitatea combaterii acțiunilor speculative ale operatorilor economici în situații excepționale. 

Astfel, legiuitorul, încă din preambulul O.U.G nr. 84/2022 privind combaterea acțiunilor speculative și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a considerat ca fiind cu potențial de destabilizare a pieței naționale următoarele situații:

  • starea de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate;
  • starea de război;
  • starea de asediu;
  • starea de urgență;
  • starea de alertă;
  • alte situații de criză stabilite explicit prin acte normative.

III. Scopul urmărit de reglementarea din O.U.G. nr. 84/2022 

Evenimentele prezentate în secțiunea anterioară au constituit împrejurări extraordinare care au impus intervenția urgentă a legiuitorului. Prin O.U.G. nr. 84/2022, legiuitorul dorește să prevină riscul afectării bunei funcționări a pieței și al prelungirii stării de incertitudine juridică, stare ce afectează negativ competitivitatea, capacitatea de inovare a companiilor sau chiar dezvoltarea economică în plan general. 

În acord cu Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 84/2022, aceasta „are ca scop crearea unui cadru legislativ general care să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și o bună funcționare a pieței interne, fiind reglementate aspecte referitoare la protejarea directă sau indirectă a consumatorilor împotriva unor majorări nejustificate de prețuri și disfuncționalități evidente ale pieței în perioadele de stare de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate și stare de război, stare de asediu şi stare de urgenţă, stare de alertă sau alte situații de criză stabilite explicit prin acte normative.

Aceste îngrijorări au fost recurent demonstrate în activitatea economică din anumite sectoare de interes (de exemplu alimentar, farmaceutic). De la începutul contextului pandemic s-au creat, la nivel național, o serie de transformări și oscilații care au dat naștere necesității reglementării prioritare și în regim de urgență a situațiilor însoțite frecvent de decalaje de negociere și practici prin care anumite companii își folosesc poziția de piață în detrimentul altora. 

Un exemplu pertinent în acest sens a avut loc în luna martie 2022 și a vizat prețurile carburanților. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a aplicat amenzi în valoare de 950.000 lei furnizorilor de carburanți din România. Odată cu amenda a fost propus și semnat Ordinul președintelui ANPC de încetare a practicilor comerciale incorecte pentru acest furnizor de carburanți.

De asemenea, alături de necesitatea modificărilor legislative abordate în această lucrare, suntem în prezența unui vast cadru de reglementări conexe pe care îl vom expune în continuare. 

  1. Reglementări conexe O.U.G. nr. 84/2022

În prezent, la nivel național, domeniul combaterii concurenței neloiale este reglementat de o serie de acte normative relevante în discuție:

  • Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, republicată, ce transpune prevederile Directivei 2006/114/CE;
  • Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, ce transpune prevederile Directivei 2005/29/CE; 
  • Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, ce transpune prevederile Directivei 2008/95/CE; O.U.G. nr. 25/2019 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării sau divulgării ilegale, precum și pentru 2 modificarea și completarea unor acte normative, ce transpune prevederile Directivei 2016/943/CE etc.
  • Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, 
  • Legea nr. 298/20011 și prin O.G. nr. 12/2014, aprobată ulterior prin Legea nr. 117/2015. 
  1. Instrumentele utilizate de O.U.G. nr. 84/2022 pentru sancționarea comportamentului speculativ 

Astfel, unul din mecanismele prin care O.U.G. nr. 84/2022 își propune să atingă obiectivele prezentate anterior este sancționarea comportamentului speculativ, reincriminând contravențional instituția speculei. 

Ordonanța impune modificări legislative în funcție de categoria agenților afectați direct de către speculă, după cum urmează:

  • Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, în cazul în care este afectată categoria întreprinderilor;
  • O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, în cazul în care este afectată categoria consumatorilor. 

Mai departe, vom realiza o analiză comparativă a modalității de reglementare, relevând atât aspecte comune, cât și diferențe de abordare a instituției speculei, prezentând trăsăturile definitorii ale acesteia. 

  1. Obiect

Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 și O.G. nr. 21/1992, în perioadele de stare de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și stare de război, stare de asediu și stare de urgență, stare de alertă sau alte situații de criză stabilite explicit prin acte normative, pentru produsele, categoriile de produse sau serviciile stabilite ca fiind în situație de risc speculativ prin Hotărâre a Guvernului, sunt interzise practicile săvârșite de întreprinderi care constau în: 

  • practicarea unor prețuri nejustificat de mari;
  • limitarea în mod nejustificat a producției sau a vânzărilor;
  • acumularea de mărfuri de pe piața externă sau internă în scopul creării unui deficit pe piața românească și revânzării lor ulterioare la un preț crescut în mod nejustificat.

În acord cu art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 84/2022, hotărârea de Guvern va fi emisă pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită, succesiv, prin hotărâre, pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri. Aceasta detaliază procedura de analiză, aplicare și colaborare dintre Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Consiliul Concurenței, Agenția Națională de Administrare Fiscală și alte autorități și instituții publice, precum și procedura prin care pot fi consultate structurile asociative reprezentative ale mediului de afaceri sau ale consumatorilor. De asemenea, la alin. (3) al aceluiași articol, noțiunea de risc speculativ vizează acele situații identificate de Agenția Națională de Administrare Fiscală pe baza evaluărilor realizate în urma controalelor efectuate potrivit atribuțiilor sale prevăzute în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și de alte autorități sau instituții publice în funcție de aria de competență, din oficiu sau la sesizarea structurilor asociative reprezentative ale mediului de afaceri sau ale consumatorilor. 

În plus, Legea nr. 11/1991 adaugă că practicile specifice concurenței neloiale contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe, fiind săvârșite, în principal, față de întreprinderi, iar cele sancționate în baza O.G. nr. 21/1992 fiind săvârșite împotriva consumatorilor. În mod evident, prin instrumentele folosite de autoritatea de concurență sunt indirect protejați și consumatorii, iar mijloacele prevăzute de O.G. nr. 21/1992 se răsfrâng tangențial și asupra protecției întreprinderilor. Astfel, considerăm că distincția are un rol pur formal de separare și organizare a reglementării. 

Cu alte cuvinte, acceptăm pe deplin că efectele ambelor acte normative beneficiază simultan atât consumatorilor, cât și întreprinderilor. Însă, din prisma eficientizării unui sistem care la momentul aplicării prezentelor prevederi se va confrunta cu o vădită situație de criză, are loc o partajare de competență în ceea ce privește rolul sancționator al autorităților implicate. 

  1. Criterii

În vederea evaluării acțiunilor speculative sunt avute în vedere, la art. 1 alin. (4) al O.U.G. nr. 84/2022, o sumă de criterii relevante:

  1. a) marjele de profit sau adaosurile comerciale pentru produsul sau serviciul respectiv, pentru a analiza o majorare disproporționată a prețurilor față de cheltuieli;
  2. b) nivelul prețului de vânzare comparativ cu prețurile practicate în ultimele 12 luni sau, după caz, pentru produse/servicii sezoniere, în perioadele similare ale ultimilor 3 ani, fără ca diferențele să fie justificate obiectiv;
  3. c) creșterea artificială a costurilor de producție, inclusiv salariale, pentru a masca o creștere nejustificată a prețului produsului/serviciului final;
  4. d) distribuția produselor printr-un lanț care cuprinde mai mulți intermediari decât în mod uzual, fără ca acesta să sufere vreo transformare, cu scopul de majorare a prețului;
  5. e) limitarea nejustificată a producției sau a vânzărilor, care a avut ca efect stoparea/diminuarea semnificativă a aprovizionării pieței interne în lipsa unor factori economici sau de altă natură care să justifice o astfel de limitare/stopare;
  6. f) mărirea stocurilor, într-o anumită perioadă, comparativ cu nivelul mediu al stocurilor existent în ultimele 12 luni sau, după caz, pentru produse/servicii sezoniere, în perioadele similare ale ultimilor 3 ani, fără ca diferențele să fie justificate obiectiv.

Observăm cum criteriile acoperă întreg parcursul produsului, referindu-se la fabricare, distribuție și chiar și la vânzarea către consumatorul final. Considerăm că o asemenea modalitate de reglementare, în aparență exhaustivă, are un caracter lax, lăsând loc de interpretare și punând întreprinderea într-o poziție defavorizată.

Astfel, într-o perioadă reală de criză, deciziile societăților în vederea conservării afacerii le-ar putea expune unui risc de acțiune speculativă pentru simpla încercare de a-și menține stabilitatea economică. 

În lipsă de precedent al reglementării, salutăm cu deschidere o circumstanțiere mai aprofundată a criteriilor, atât în funcție de caracteristicile societății vizate, cât și raportat la situația extraordinară survenită. 

Astfel, Consiliul Concurenței evaluează măsura în care o posibilă practică de concurență neloială afectează interesul public potrivit următoarelor criterii prezente la art. 31 alin. (3):

  • gradul ridicat de pericol social;
  • importanța sau dimensiunea sectorului economic vizat, numărul de întreprinderi implicate în săvârșirea faptei, numărul de întreprinderi afectate;
  • durata practicii de concurență neloială.
  1. Sancțiune

Cuantum. În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 11/1991 și art. 50 alin. (1) lit. g), „constituie contravenții săvârșirea practicilor speculative și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 500.000 lei”. Observăm o diferență semnificativă prin comparație cu varianta anterioară abordată în proiectul de ordonanță (înainte de aprobare), care prevedea în mod disproporționat o sancțiune maximă de 1% din cifra de afaceri a întreprinderii.

Subiect de drept vizat. Conchidem că singurul subiect de drept eligibil de a fi sancționat este întreprinderea, definit conform art. 2 alin. (2) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 

Prin întreprindere, în sensul Legii concurenței nr. 21/1996, se înțelege „orice entitate angajată într-o activitate economică constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piață dată, indiferent de statutul său juridic și de modul de finanțare, astfel cum este definită în jurisprudența Uniunii Europene” [art. 2 alin. (2)].

Prezintă relevanță, de asemenea, și definiția dată întreprinderii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în cauza C-35/96, Comisia împotriva Italiei: „orice entitate implicată în activități economice, indiferent de statutul juridic al acestei entități și de modul în care este finanțată”. În acest context, raportat la conceptul de activitate economică, Curtea stabilește că „orice activitate, constând în oferirea de bunuri și servicii pe o anumită piață, este o activitate economică” (pct. 38). 

Cu toate acestea, activitățile economice nu sunt individualizate în mod precis la nivelul dreptului Uniunii Europene, rămânând a fi definite, practic, prin excluderea din conținutul lor a ceea ce reprezintă „activități non-economice” (i.e. activități ce îndeplinesc strict o funcție socială sau presupun exercitarea prerogativelor de putere publică).

Cu adevărat interesantă ar fi identificarea unei ipoteze în care practicile speculative să fie săvârșite de către o simplă persoană fizică într-o situație ad-hoc (nu o persoană fizică autorizată sau o altă entitate specific orientată către oferirea de bunuri sau servicii pe o piață dată) care, prin definiție, nu s-ar circumscrie noțiunii de întreprindere și ar fi lăsate, astfel, în afara cadrului legal. 

În plus, art. 4 alin. (2) al Legii nr. 11/1991 adaugă ipoteza în care persoanele fizice sau juridice recunosc, în mod expres, săvârșirea practicilor de concurență neloială, care afectează interesul public, în termen de 30 de zile de la comunicarea concluziilor rezultate în urma cercetării aprofundate. 

La finalul acestui termen de 7 zile acordat pentru exprimarea punctului de vedere cu privire la faptele imputate, autoritatea de concurență poate aplica o reducere a amenzii cu un procent cuprins între 10% și 20% din amenda finală. Așadar, fapta recunoscută este între 10% și 20% iertată, la aprecierea judecătorului. 

Totodată, Legea nr. 11/1991 prevede, la art. 4 alin. (3), că exercitarea de către persoanelor juridice a acțiunii în anulare a deciziei Consiliului Concurenței, în privința aspectelor care fac obiectul recunoașterii, atrage pierderea beneficiului referitor la reducerea cuantumului amenzii. La solicitarea Consiliului Concurenței, instanța va soluționa acțiunea în anulare înlăturând beneficiul reducerii acordat pentru recunoaștere și va stabili amenda în consecință.

Pe de altă parte, O.G. nr. 21/1992 prevede, la art. 581 alin. (1), un set suplimentar de sancțiuni pe care agentul constatator le poate propune:

  • revenirea la prețul de vânzare de pe site-ul comerciantului practicat anterior acțiunii speculative într-un termen de maximum 24 de ore sau oprirea de la comercializare;
  • revenirea la prețul de vânzare la punctul de lucru controlat, practicat anterior acțiunii speculative, în termen de 24 de ore de la comunicarea documentului de control sau oprirea de la comercializare.

Constatăm o diferență referitoare la strictețea tratamentului întreprinderilor sancționate în maniera cu care actele normative abordează conduita speculativă. Așadar, reiese un veritabil acord de recunoaștere în vederea săvârșirii unei contravenții în mediul concurențial (B2B), atenuare care nu există pe tărâmul consumatorilor (B2C). Legiuitorul menține, după cum ne-a obișnuit, un nivel de protecție mai ridicat în rândul acestora, totodată instituind și posibile sancțiuni adiționale pentru întreprinderea vizată. Totuși, limitele amenzii fiind identice, aprecierea instanței va juca un rol determinant.

În acest sens, va prima un aspect al arbitrariului și poate chiar al hazardului. Procedeul sancționator întâlnește în ambele filtre destinate controlului o conotație majoritar subiectivă, atât în fața autorității (Consiliul Concurenței și ANPC), cât și în fața instanței. Metoda de reglementare este una generală, încorporând vag și permisiv un număr semnificativ de practici ce s-ar putea dovedi „speculative”. Astfel, ușurința cu care s-ar realiza identificarea unui temei sancționator este de natură să atragă controverse în ceea ce privește evaluării conduitei întreprinderilor.

De asemenea, interesantă este valența rolului activ al judecătorului în individualizarea sancțiunii care, în cadrul procesului civil, urmărește protecția judiciară a unor interese private și a echilibrului procesual. Remarcăm ca art. 22 alin. (2) teza I C.proc.civ. evocă silogismul judiciar care constituie esența rolului judecătorului în aflarea adevărului și înfăptuirea justiției: „stabilirea situației de fapt în baza probelor administrate, aplicarea normelor de drept substanțial incidente situației de fapt și deducerea de efecte juridice, adică pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice”.

  1. Aplicabilitatea instrumentului

Având în vedere necesitatea unei situații „excepționale” ca norma să poată deveni incidentă, există opinii că aplicabilitatea acesteia ar fi extrem de redusă, prevalând doar în cazuri specifice. Apreciem o asemenea perspectivă ca fiind pe alocuri trunchiată, limitată de rutina societală anterioară. 

Precedentele întâlnite la nivel global pavează o nouă eră a dimensiunilor juridice. Stările de urgență și de alertă fuseseră circumstanțe care au făcut parte atât din guvernarea României, cât și din abordarea statelor membre ale UE în ultimii ani. Cu atât mai mult, aflați în vecinătatea unei stări de război și în preconizarea mai multor situații de criză iminente (e.g. energetică, epidemică etc.), ar fi nerealist să antamăm aplicabilitatea acestor ipoteze doar pentru cazuri izolate. 

Mai mult, economia deschisă pe care piața liberă a României încearcă, în mod ideal, să o urmărească, se bazează pe un mecanism consolidat de autoreglare. Prin portretizarea unor situații ca fiind „excepționale”, legiuitorul identifică nevoi reale care perturbă echilibrul pieței și depășesc posibilitatea de reglare a mecanismului. În baza acestora, legiuitorul își justifică intervenția sancționatorie, instituind una din „stări” ca o reacție natural defensivă potrivită pentru a înlătura pericolul. Chiar și dacă societăților le este restrânsă plaja decizională și, deși aflate într-o situație de criză, abordează printr-o manieră mai prudentă propria activitate, siguranța consumatorilor și a întreprinderilor posibil dezavantajate primează.

Ad absurdum, alternativa incriminării acțiunilor speculative ca regulă generală, și nu la nivel de excepție, ar elimina necesitatea intervențiilor legiuitorului determinată de criterii obiective (instituirea stării) și ar lăsa gestiunea acestora sub aspectul pur subiectiv al oportunității. Această eventualitate, puternic contestată de economiști, ar rezulta și materializa consecințe dăunătoare pentru piața națională.

VII. Recursul la instituțiile dreptului comun 

În final, dincolo de spectrul limitat imperativ al aplicabilității, conform prevederilor O.U.G. nr. 84/2022, ne aplecăm asupra posibilității de a recurge la instituțiile de drept civil care ar putea oferi soluții pentru a adapta sancționarea speculei chiar și în lipsa situațiilor expres prevăzute. Considerăm că acestea diferă de la caz la caz și răspunsurile sunt multiple. 

În același timp, situațiile excepționale ce pot influența încheierea și executarea unui contract sau chiar exercițiul unui drept nu se limitează la cele expuse de O.U.G. nr. 84/2022.

Astfel, poate fi vorba de:

  • schimbarea unor condiții economice (e.g. survenirea inflației);
  • schimbări politice sau sociale care antrenează schimbări economice;
  • schimbări legislative care pot antrena modalitatea de executare a prestațiilor;
  • schimbări naturale în situația de fapt care pot modifica parametrii de încheiere/executare a unui contract/drept.

 

  1. Leziunea

Leziunea este definită punându-se exclusiv accentul pe consecințele provocate, fiind un viciu al consimțământului care constă în „prejudiciul material suferit de una din părți din cauza disproporției vădite de valoare între contraprestații, ce există în chiar momentul încheierii actului”, ori, mai recent, drept „prejudiciul material suferit de una dintre părți ca urmare a încheierii unui contract”.

Așadar, pentru a exista leziune trebuie întrunite următoarele condiții:

    • leziunea să fie o consecință directă a actului respectiv – dacă leziunea nu este o consecință directă a actului, se pune problema riscului contractului, iar nu a leziunii;
    • leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului – dacă leziunea survine ulterior, se pune problema impreviziunii;
  • cealaltă parte să fi profitat de starea de nevoie, de lipsa de experiență sau de cunoștințe ale celeilalte părți; 
  • disproporția de valoare între contraprestații să fie vădită – în cazul majorilor leziunea trebuie să fie enormă, în sensul că trebuie să depășească jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestația promisă sau executată de partea lezată.

Astfel, dacă într-o deplasare de grup pe Vârful Moldoveanu se ivește o furtună, iar șoferul este singurul care deține cojoace și le pune spre vânzare la un preț nejustificat de mare, profitând de starea membrilor de nevoie, instituția leziunii ar putea fi aplicabilă.

  1. Impreviziunea

Reglementarea impreviziunii se regăsește la art. 1271 C.civ. și instituie, de asemenea, o sumă de condiții ce necesită a fi cumulativ îndeplinite:

  • posterioritatea: schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
  • imprevizibilitatea: schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
  • neasumarea riscului: „debitorul să nu își fi asumat riscul schimbării împrejurărilor sau să nu se poată considera în mod rezonabil că și-a asumat un asemenea risc”;
  • încercarea de negociere: „debitorul să fi încercat, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.

Astfel, dacă în urma intervenirii unei împrejurări excepționale din cele prezentate preliminar, onerozitatea sarcinii debitorului crește nejustificat de mare, se poate discuta despre incidența impreviziunii. 

Însă, pentru a restabili echilibrul contractual, părțile apelează la mijloace juridice preventive, precum clauzele de indexare sau clauzele de hardship .

  1. Abuzul de drept

Exercitarea cu rea-credință a unui drept subiectiv, în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil sunt condițiile ce trebuie îndeplinite pentru constituirea abuzului de drept.

În ambele situații, autorul abuzului de drept deturnează dreptul său de la finalitatea sa economică și socială, adică de la limitele sale normale, denumite limite interne.

Limitarea producției sau a vânzărilor cu scopul de a crea un deficit pe piață ar deschide posibilitatea practicării unui preț mărit. Astfel, s-ar concretiza exercitarea cu rea-credință a unei prerogative cuprinse în atribuțiile agentului ce are ca finalitate păgubirea consumatorilor finali.

VII. Concluzii

Artificiile juridice pentru a trata o ipoteză nereglementată pot fi printre cele mai inventive, solicitând atât creativitate, cât și adaptabilitate la detaliile cauzei. Cu toate acestea, îmbrățișăm intenția legiuitorului de a aborda expres o lacună legislativă pregnantă, în vederea garantării siguranței consumatorilor și mediului de afaceri.

Având în vedere aspectele prezentate și luând în considerare beneficiul public generat, noul cadru legislativ își propune să asigure certitudine juridică și să crească încrederea consumatorilor în aparatul de protecție statal cu ocazia momentelor de reală nevoie. 

În final, prin soluționarea practicilor de concurență neloială din ultimii ani, remarcăm cum Consiliul Concurenței a identificat o serie de aspecte de interes public general ce reclamă o reglementare suplimentară și catalogăm, astfel, modificările aduse ca fiind demult așteptate.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *